Memoriile lui Keyko Kasumi

kaleido star · Posted: Fri Mar 21, 2008 2:02 pm Post subject: Memoriile lui Keyko Kasumi

am incercat sa scriu shi eu ceva shi mi-ar placea sa va arat ce a iesit hope you like it Icon_4

MEMORIILE LUI KEYKO KASUMI

Capitolul I – Începutul

Keyko Kasumi

Mă numesc Keyko Kasumi , însă mi se spune Keyko . Am 26 ani , ochii de un verde spre albastru , părul blond ca spicele de grâu vara . M-am născut într-o familie bogată , dar neînţelegătoare . Copilăria mea a decurs normal pâna la vârsta de trei ani ...când mi-am descoperit puteri magice , puteri pe care părinţii mei nu le înţelegeau sau mai bine spus nu vroiau să le înţeleagă .
Totul s-a petrecut într-o minunată şi însorită zi de vară . Soarele strălucea puternic pe bolta cerească , iar norii pufoşi însoţeau razele jucăuşe ale magnificului astru . Abia împlinisem cei trei anişori şi mă jucam cu doica mea în curte . Deodată , m-am ridicat în picioare şi am început a rosti o incantaţie stranie , ochii mei devenind negri ca smoala . Câteva secunde mai târziu , am părăsit pământul plutind deasupra acoperişului casei în care locuiam . De acolo , fără ca măcar să-mi dau seama , am incendiat hambarul folosind o sferă sângerie de foc . După această nefericită întâmplare , am revenit la normal căzând de la acea înălţime ameţitoare exact în braţele tatălui meu , ce fusese chemat de cea care mă ingrijea .
Speriaţi şi disperaţi , părinţii mei m-au dus la toţi vrăjitorii cunoscuţi încercând să îmi estompeze puterile , dar fără succes . Artele magiei albe şi ale celei negre făceau deja parte din mine ...Nu mai era absolut nimic ce putea fi rezolvat în legătură cu asta , nicio soluţie . Din clipa aceea , aceştia m-au tratat ca pe o ciudată , mă evitau pe cât posibil , nu dorea să-şi petreacă timpul cu mine . Eram diferită , iar ei nu concepeau acest lucru . La vremea aceea , nu înţelegeam de ce mi se întâmplă mie asta . Ce anume eram eu ? De ce mama şi tatăl meu nu mă iubeau şi nu mă alintau aşa cum mulţi alţi copii aveau parte de acest tratament ? În ciuda acestor lucruri , am crescut cu dragostea doicei mele , care m-a sprijinit întotdeauna . Mi-a oferit sufletul ei nobil necondiţionat . Oricum , era singura care nu se temea de ceea ce eram ...
Când am împlinit vârsta de opt ani , am hotărât că era timpul să mă documentez , să aflu ce se întâmplă în realitate cu mine , de ce am aceste puteri şi ce reprezintă ele de fapt . Am întrebat-o pe îngrijitoarea mea dacă în familia noastră mai existaseră vrăjitori . Mi-a răspuns că nu , cel puţin nu vreunul de care să ştie ea . Deci toate astea erau un dar , un dar primit de la creatorul lumii . Fusesem înzestrată cu ele probabil pentru un anumit scop pe care aveam să-l descopăr mai târziu ... La scurtă vreme după aceea , am împrumutat de la bibliotecă cărţi menite să mă înveţe vrăji şi cum să controlez magia . Am reţinut diverse incantaţii pe care le încercam pe un teren de fotbal părăsit din apropierea casei mele . Cu timpul , am ajuns să controlez destul de bine aceste arte fermecate , dar nu îndeajuns...
În fine , la vârsta de paisprezece ani , puterile mi-au scăpat de sub control . Ziua ce se arăta a fi una lipsită de aventură , s-a transformat într-un coşmar pentru mine ... Era o minunată vreme de primăvară . Copacii purtau o îmbrăcăminte albă şi moale formată din micuţe şi parfumate flori . Aleile arătau de parcă erau rupte dintr-un basm îmbătrânit de vreme . Mă îndreptam liniştită şi plictisită spre şcoală , când mi-a apărut în cale Zoey , colega şi prietena mea , cel puţin aşa o consideram eu şi nu mă puteam înşela mai amarnic . În ea avusesem încredere şi îi povestisem despre ceea ce mi se întâmpla ...păruse că mă ascultă , că îi pasă ...nu mă considerase nebună , ,,ciudată’’ aşa cum credeau părinţii mei că sunt . Însă in acea zi se purta diferit , era ceva schimbat la aceasta . La început , am crezut că monotonia fiecărei zile era de vină sau probabil că se certase din nou cu fratele ei mai mare care o necăjea mereu ; dar nu era niciunul din aceste motive după cum aveam să-mi dau seama mai târziu ... Am ajuns la şcoală şi am intrat în clasă . Orele au decurs normal . Ziua îşi urma cursul de rutină ca de obicei . Zoey se purta însa din ce in ce mai ciudat , parcă se temea de ceva sau o deranja cineva . Părea detaşată de tot ... Visa cu ochii deschişi şi era închisă într-o lume a ei . Până să realizeze , ceilalţi copii părăsiră incinta liceului . Am hotărât că era mult mai bine s-o întreb . M-am ridicat şi m-am îndreptat uşor spre ea . Mai aveam un metru până la banca unde se afla , însă prietena mea a luat-o la fugă înainte de a ajunge la locul dorit . Am urmat-o întrebându-mă dacă păţise ceva . Oare ce probleme atât de grave putea să aibă de nu putea să mi le împărtăşească ? De cum am pus piciorul în afara şcolii , am presimţit că se va întâmpla ceva rău . Nenorocirea abia acum avea să înceapă ... Nici cea mai vagă idee nu aveam eu despre oroarea ce urma să aibă loc . Deodată , m-am oprit nedumerită . Zoey se afla lângă fratele ei mai mare care îşi adusese şi amicii . Oricât mă străduiam , nu realizam ce se întâmplă . Care era scopul acestei întâlnirii neaşteptate ? Ce căuta Zoey acolo cu prietenii fratelui ei ? Până să găsesc răspunsul la dilemele mele , un băiat din cei de acolo se apropie de mine . Îl priveam speriată , neştiind ce vrea să-mi facă sau de ce zâmbea aşa de răutăcios .El m-a prins de mână şi m-a tras către ceilalţi . Eu mă zbăteam , dar eram prea slabă ... nu puteam să scap din strânsoarea lui , iar asta părea că-l distrează . Nu îmi rămânea altceva de făcut decât să apelez la puterile ce se aflau în stăpânirea mea . Totuşi , era prea riscant ...nu îmi controlam prea bine vrăjile ... Dacă totul scăpa de sub control ? Dacă provocam un dezastru ? Dar s-a întâmplat ceva ce nu mi-a dat altă alternativă ... Pe neaşteptate , Zoey a început să râdă batjocoritor , numindu-mă proastă ciudată şi naivă . Am privt-o tristă ... o crezusem prietena mea , fusese confidenta mea . De ce eu ? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie toate astea ? Fratele ei şi prietenii lui o asigurară ca aveau să aibă grijă de mine ... în felul lor . M-am panicat şi nu am ştiut ce să mai fac . Bănuielile despre ce urma să mi se întâmple începură a-mi da târcoale . Singura mea alegere , singura care mă putea salva din asta era chiar magia pe care refuzasem s-o folosesc . Am rostit o incantaţie care era simplă , fără efecte secundare . ,,Ne misis controlus caliacra ‘’ , am strigat . După cum am spus , nu îmi controlam prea bine puterile . Vraja a scăpat de sub control şi a fost destul de puternică încât să spulbere şcoala . Magia a dat naştere la o imensă sferă de lumină care a ricoşat , din păcate , în liceu , distrugându-l în totalitate . Băieţii s-au speriat şi au luat-o la fugă ca nişte laşi . Îngrozită , am început să alerg spre casă . Lacrimile îmi udau obrajii îmbujoraţi , iar inima îmi tresărea zbucimată parcă dorind să iasă din pieptul meu .
Acasă însă mă aştepta o altă ,,surpriză’’ : părinţii mei , care între timp aflaseră de ,,isprava ‘’ mea , îmi facuseră bagajul şi mi-l aruncaseră în curte . I-am întrebat ce se petrece ... Tristă şi simţind că totul se termină aici , am încercat să le explic că nu a fost vina mea , dar degeaba...vorbele mele i-au lăsat reci şi neclintiţi . Au rămas ca nişte stane de piatră , fără suflet , dar ştiam prea bine că aşa va fi . Văzând că nu le pasă , le-am mulţumit pentru că mi-au oferit un cămin în toţi aceşti ani şi le-am cerut o ultimă favoare : să îmi permită să îmi iau la revedere de la singura persoană care a ţinut vreodată la mine , care mi-a oferit inima pe tavă , doica mea iubită . Mi-au îngăduit să o văd pentru ultima oară . Ştia ce se întâmplase . Când am ajuns la uşa camerei ei , am bătut de două ori şi am apăsat clanţa aurie intrând . Ea era pe pat şi avea ochii umezi . Am încercat s-o calmez spunându-i că o să fiu bine , să nu-şi facă griji pentru mine . Atunci , aceasta m-a sărutat blajin pe frunte şi mi-a pus în mână nişte bani . ,,Nu sunt mulţi ‘’ -a spus - ,,dar îţi vor ajunge pentru o vreme...‘’ . Am îmbrăţişat-o plângând şi am ieşit cât încă eram în stare . Am ajuns în curtea bătrânei mele case şi am rostit vraja pentru plutire : ,, Levitaţie!!!’’ . M-am ridicat încetişor de la pământ şi am pornit spre marea aventură a vieţii mele ...
astept comenturi shi sfaturi

Angel of Kittens · Posted: Sat Mar 22, 2008 10:31 am Post subject:

foarte interesant, imi place cum povestesti, abia astept continuarea...
_________________

99.7% of anime fans are obsessing over Naruto. If you are the last few of the clan who can think up three better animes than this, paste this on your signature.

kaleido star · Posted: Sat Mar 22, 2008 3:15 pm Post subject:

ma bucur mult ca ti-a placut uite continuarea...astept sfaturi

Capitolul II – Seyruun , oraşul unde a luat fiinţă totul

Aruncând o ultimă privire oraşului unde îmi petrecusem copilăria, unde trăisem paisprezece ani , m-am înălţat cu mult deasupra acestui loc . Până să-mi dau seama , am ajuns printre norii pufoşi şi jucăuşi ce mă salutară prietenoşi . Eu însă simţeam o durere insuportabilă , sfâşietoare aşa că nu am putut răspunde la chemarea lor . Proprii mei părinţii...ei tocmai mă alungaseră...de ce? De ce nu m-au crezut ? Nu ţinuseră la mine niciodată , o ştiam mult prea bine , iar asta le-a oferit pretextul perfect pentru a mă goni . Nu aveam nici măcar o idee despre ce urma să fac şi nici cum va fi viaţa mea de acum încolo . Încotro s-o apuc ? De acum , eram singură ...singură în universul ăsta ...singură fără prieteni şi fără nimeni altcineva care să-mi poarte de grijă ... Am privit tristă orizontul . Undeva acolo se găsea un loc şi pentru mine . Speranţa mă învălui în braţele ei primitoare . Dincolo de bolta cerească se afla o lume fantastică ce aştepta să fie explorată , o lume despre care citisem doar în cărţi ...O dorinţă arzătoare mi-a învăluit sufletul . Aspiraţia de a străbate lumea aceea plină de taine îmi domina inima , făcând-o să bată nebuneşte . Cuprinsă de entuziasm, mi-am şters lacrimile de pe obrajii mei ce purtau încă bujori şi am pornit spre ceea ce se întrevedea a fi o mare aventură ... Tot admirând norii moi de vată , am ajuns , fără să-mi dau seama , deasupra unui oraş . Părea a fie unul destul de liniştit , aşa că am mai plutit puţin , studiindu-l cu atenţie , apoi am atins cu grijă pământul şi m-am aşezat la umbra unui copac îmbătrânit de vreme . Oamenii mergeau calmi pe stradă şi nimic nu părea sa tulbure rutina acestui colţişor de lume . Casele era mici şi modeste , dar păstrau vechiile tradiţii ale unui orăşel de munte .
M-am aşezat la rădăcina groasă a arborelui şi am reflectat asupra celor întâmplate . Trebuia să găsesc o soluţie , nu puteam rămâne pe străzi. Banii pe care îi primisem îmi ajungeau doar pentru câteva zile ... Apoi ? Ce urma să se întâmple cu mine ? De acum , umerii mei trebuiau să poarte greutatea consecinţelor faptelor pe care le făcusem . Totul depindea de capacităţile mele de a-mi hotărâ soarta . Nu puteam face greşeli în această privinţă ... Era neapărată nevoie să gasesc un adăpost . După aceea , descopeream eu o cale să supravieţuiesc . Doar nu putea fi aşa de greu , nu ?
M-am ridicat şi m-am amestecat printre mulţimea de oameni . Deocamdată , ăsta era singurul lucru pe care îl puteam face . Paşii m-au purtat pe o străduţă lăturalnică şi îngustă . M-am oprit în faţa unei case mici şi dărăpănate . Am bănuit că fusese părăsită de vreme ce era în stare deplorabilă . Am urcat cele trei trepte ce duceau la un paravan care ţinea loc de uşă , l-am dat cu grijă la o parte şi am intrat . Avusesem dreptate : înăuntru , praful pusese stăpânire pe tot . Mobila era deteriorată . Timpul se oprise în loc pentru această mică locuinţă . Părea a fi un colţ rupt din vechile basme ale bunei mele doice , numai că nu fusese îngrijită de nimeni . Pentru început , îmi ajungea , era mai bine decât nimic . Şi în plus , nu era de nelocuit . Totuşi , puţină curăţenie şi ordine nu strica . Mi-am frecat mâinile şi , dormică de treabă , am rostit : ,,Gradum supiris iromes ‘’ , aranjând astfel piesele de mobilier . Imediat după aceea , am luat dintr-un colţ al singurei camere din acel loc o mătură prăfuită şi roasă de şoarecii care se făcură nevăzuţi de cum pusesem piciorul în acea dărăpănătură . Cu ajutorul ei , am îndepărtat stratul gros de colb . Puţin câte puţin , am reuşit să aduc casa la un nivel decent . Acum se putea locui acolo . M-am aşezat pe un scăunaş cu trei picioare şi mi-am şters fruntea de sudoare . Partea cea mai grea trecuse . Putusem să găsesc un acoperiş deasupra capului . Restul nu era imposibil . Însă mai erau atâtea de făcut ... Totul se întâmpla foarte repede , poate prea repede pentru mine . Eu...eu eram doar o copilă...pierdută pentru totdeauna ...pierdută în lumea asta...pierdută şi complet neajutorată ...
Tristeţea îmi învălui din nou sufletul fragil şi sfâşiat de durere . ,,Nu pot continua aşa , nu mă pot lăsa pradă deprimării şi disperării ! Nu vreau să fac asta !!! ‘’ mi-am zis . Eram hotărâtă să nu îmi mai amintesc niciodată de această zi blestemată , nici de părinţii mei . ,,Pentru mine sunteţi morţi ! Morţi , m-aţi auzit ? Vă urăsc !!! ‘’ am strigat , ridicandu-mă în picioare . Totul era acum de domeniul trecutului , nimic nu mai conta , nu îmi mai păsa de nimeni . Făcusem un legământ şi eram decisă să-l respect , orice ar fi .
Am ieşit din casa aceea uitată de restul lumii şi mi-am reluat plimbarea. Trebuia să găsesc ceva de făcut , să-mi pot procura hrana necesară vieţii . Nu puteam trăi fără ea . Aceste gânduri îmi zăpăceau mintea , când o fată se ciocni de mine . Am căzut amândouă pe pământul tare şi uscat .

Ayra Kagumi

Am privit-o drept în ochii ei verzi ca smaraldul . Avea aceeaşi vârstă ca şi mine . Părul ei lung şi castaniu era prins cu două funde roşii . S-a ridicat repede şi şi-a scuturat hainele . Apoi , studiindu-mă cu atenţie , mi-a întins mâna , încercând să mă ajute să mă ridic . Dintr-o săritură , eram în picioare lângă ea . Păru impresionată , făcând nişte ochii mari şi inocenţi . În clipa următoare , începu să-şi ceară scuze pentru felul în care mă dărâmase .
-Nu-i nimic , stai liniştită , i-am răspuns eu indiferentă .
Fata mă privi curioasă , apoi se prezentă :
- Eu sunt Ayra Kagumi , pe tine cum te cheamă ?
-Ce te interesează ? am repezit-o . Nu aveam de gând să-mi fac prieteni . Nu eram pregatită să am din nou încredere în oameni . De fapt , după eşecul neaşteptat pe care îl trăisem , nu eram pregătită să mai am încredere în cineva pentru mult timp . I-am întors spatele şi am început să merg . Ayra m-a urmat fără a face cel mai mic zgomot . Se ţinea după mine ca şi cum am fi fost nedespărţite , de parcă ne-am fi cunoscut de foarte mult timp . La început , m-am prefăcut că nu o observ , însă se vedea că nu avea de gând să renunţe aşa de uşor . Am încetinit şi , după vreo zece minute , am încetat să îmi mai mişc picioarele care se opriră ascultătoare .
-De ce mă tot urmăreşti ? Ce vrei ? Du-te acasă , nu am timp de copilării ! i-am spus .
- Nu am casă ! răspunse fata prompt .
Am renunţat la glasul meu răzbunător şi m-am uitat la chipul ei care îşi pierdu veselia de adineaori ca prin farmec , deprimarea luându-i locul .
-Stai ... nu am vrut să ...am bânguit , sperând să repar greşeala pe care o comisesem .
-Sunt obişnuită , nu-ţi face probleme , şopti Ayra . Nu e prima oară când se întâmplă asta . Îmi spui , te rog , cum te cheamă ? insistă ea , recăpătându-şi aerul de bucurie .
-Keyko Kasumi , nu se lăsă aşteptat răspunsul meu .
-Ce nume frumos ai ! strigă ea , făcându-mă să tresar .
-Eşti ciudată , ştiai ? am spus zâmbind . Dacă nu ai casă atunci unde stai ? Cum reuşeşti să supravieţuieşti ? am dat astfel glas dilemei mele .
Ayra zâmbi ,jucându-se cu cozile ei împletite şi lungi .
- Nu am nevoie de un adăpost pentru a-mi trăi viaţa . Dacă îţi mărturisesc ceva , îmi promiţi că vei ţine secret ? mă întrebă ea cu glas şoptit , aţintindu-şi ochii ei mari şi verzi asupra mea .
Eu am încuviinţat , dând din cap . Intenţiona să-mi împărtăşească secretele , mie , o simplă străină ...
-Sunt vrăjitoare , începu timidă fata . Am puteri magice pe care le-am descoperit recent . Părinţii mei au murit când eram foarte mică , lăsându-mă fără nimic în lumea asta plină de taine . De atunci sunt singură , dar nu-mi pasă . Uite ! şopti ea , rostind o incantaţie ciudată ce făcu frunzele arămii căzute din coroana bogată a unui copac din apropiere să plutească .
-Ayra ....am spus , rămânând mută de uimire . Deci nu eram singura care puteam poseda magia . Un sentiment de bucurie încolţi în inima mea . Nu mai eram chiar atât de singură în universul acesta neexplorat , mai era cineva exact ca mine . Mi-am aţintit privirea curioasă asupra fetei şi i-am zâmbit .
- Dar tu ? Care este povestea ta ? întrebă ea nerăbdătoare .
Am rămas în cumpănă : să-i spun sau nu ? Oare puteam să am încredere în Ayra ? Eram pregătită să mă încred în oameni ? Dar , copila nu îmi dădu răgaz pentru a mă gândi , întrerupându-mi şirul gândurilor din nou .
-Ce s-a întâmplat ? Ai păţit ceva , Keyko ?
-N-am nimic , am zis încet . Bine , îţi spun ! Ca şi tine , sunt vrăjitoare . Mi-am descoperit puterile la vârsta de trei ani şi de atunci părinţii mei m-au tratat cu indiferenţă , singura care a rămas alături de mine fiind doica mea . Însă astăzi am dat-o în bară : am distrus şcoala dintr-o prostie şi iata-mă ! mama şi tatăl meu m-au alungat fără nicio explicaţie , fără a-mi acorda măcar şansa de a mă justifica...
Am lăsat capul în jos . Îmi promisesem doar că voi uita totul , că voi lăsa asta în urmă . Tocmai îmi încălcasem jurământul atât de preţios . Ayra mă privi compătimitoare .
-O să se rezolve totul , o să vezi ! mă încurajă ea .
- Ai vrea ... să stăm împreună în locul descoperit de mine ? am întrebat-o îndrăzneaţă .
-Keyko ! exclamă ea , sărindu-mi în braţe şi trântindu-mă iarăşi .
Bucuroasă că am întâlnit pe cineva asemănător mie , am luat-o înainte , urmată îndeaproape de noua mea tovarăşă . Îmi transmisese sentimentele ei de fericire , iar acum sufletul meu îmi şoptea că am făcut o alegere potrivită . După puţin timp, am ajuns şi am intrat în adăpostul mic , dar primitor oarecum . Simţeam că acesta era începutul unei strânse şi frumoase prietenii între mine şi noua mea însoţitoare , Ayra .

Dark~Love · Joined: 24 Jun 2008 Posts: 10 Karma: +1 (1) 21

Am urmarit povestea ta si pe alt site,S-M-A,si acolo ti-am zis cat de mult imi place,cu toate ca acolo nu mai este povestea nu stiu din ce cauza,sunt foarte bucuroasa ca ti-am gasit-o si pe acest site pentru a citi si continuarile.
Descrierea este foarte frumoasa,imi place foarte mult,ai un stil aparte ca sa spun asa,iar subiectu este foarte interesant.Greseli de tastare si de exprimare nu am observat ceea ce este foarte bine.Nu ar strica sa lasi cateva alineate din cand in cand,textul are un aspect mai ordonat,si se citeste mult mai usor.Imi place foarte mut faptul ca faci capitolele lungi si pozele sunt superbe.Sunt foarte bucuroasa ca Keyko si-a gasit o prietena in care sa aiba incredere,si abia astept sa vad ce se mai intampla in continuare.
Succes si karma!!!

	Anime&Manga Mania Forum Index -> Fan Fiction	All times are GMT